Catalizatori
CATALIZATORI CERTIFICATI EURO 3 SI 4
PILOT power tuning este reprezentant unic in Romania al producatorului de catalizatori AUTOMETAL si totodata importator pentru mai multe brand-uri de sisteme catalitice (Magnaflow, Katalytes Avee, MTS)
PILOT deserveste piata atat prin intermediul punctelor de service PILOT (Pitesti, Bucuresti, Constanta, Cluj) cat si prin dealeri zonali.
PILOT power tuning, cu o experienta in domeniu de peste 10 ani, va pune la dispozitie o gama larga de solutii pentru un sistem catalitic eficient, ce confera avantaje de performanta, rezistenta in timp si nivel de filtrare noxe. Puteti opta pentru catalizatori ceramici standard (direct-fit sau universali) sau metalici cu permitivitate marita.
Catalizatorul are rolul de a modifica conținutul de substanțe chimice din gazele de evacuare, prin transformarea elementelor poluante (HC, CO și NOx), nocive mediului înconjurător, în substanțe sigure, neutre. Transformările chimice din catalizator se realizează cu ajutorul unor metale nobile cu ar fi platina (Pt), paladiu (Pd) sau rodiu (Rh).
Reacțiile chimice care au loc într-un catalizator:
Hidrocarburi (HC) + Oxigen (02) => Dioxid de carbon (CO2) + Vapori de apă (H2O)
Monoxid de carbon (CO) + Oxigen (O2) => Dioxid de carbon (CO2)
Oxid de azot (NO) + Hidrogen (H2) => Azot (N2) + Vapori de apă (H2O)
Procentul de transformare a emisiilor poluante în emisii neutre se numește eficiența conversiei. Eficiența transformărilor din catalizator este optimă la temperaturi înalte.
Punctul la care eficiența catalizatorului depășește valoarea de 50% se numește punctul de „aprindere al catalizatorului”. Pentru majoritatea catalizatoarelor punctul de aprindere se situează în jurul temperaturii de 250…300 °C. Din acest motiv este important ca temperatura catalizatorului sa atingă valoarea optimă de funcționare (400…800 °C) cât mai repede după pornirea motorului. Poziționarea catalizatorului cât mai aproape de motor, pe galeria de evacuare, va facilita încălzirea mai rapidă a acestuia.
Catalizatorul combină două reacții de oxidare, pentru conversia HC și CO, plus o reacție de reducere, pentru conversia NOx. Reacțiile de oxidare și reducere au loc doar în prezența oxigenului și sunt accelerate de metalele nobile (Pt, Pd, sau Rh).
Eficiența maximă a catalizatorului este obținută atunci când motorul funcționează cu amestec stoichiometric (λ = 1.0). Din acest motiv toate motoarele pe benzină cu catalizator necesită un sistem de control în buclă închisă cu sondă lambda pentru amestecul aer-combustibil.
Un catalizator este compus dintr-un un monolit din material ceramic, un ecran metalic flexibil de protecție, și un strat termoizolant.
Monolitul ceramic conține o multitudine de canale longitudinale prin care trec gazele de evacuare. Acesta este rezistent la temperaturi foarte înalte fiind produs din silicat de magneziu și aluminiu. Monolitul este înfășurat într-un strat de protecție care se dilată la creșterea temperaturii și ajută la fixarea acestuia în carcasa metalică. De asemenea, stratul de protecție are și rol de etanșare, împiedicând gazele de evacuare să curgă pe lângă catalizator.
Există și catalizatoare cu monolit metalic, fabricat din mai multe straturi metalice subțiri (foi) de aproximativ 0.03…0.05 mm grosime. Acestea sunt înfășurate într-un mod special și fixate prin sudare. Datorită grosimii reduse a foilor metalice, comparativ cu monolitul ceramic, monolitul metalic poate conține mai multe canale de curgere pentru gazelor de evacuare. Astfel se reduce și rezistența la curgere a gazelor, ceea ce reprezintă un avantaj din punct de vedere al performanțelor motorului. Acest tip de catalizatoare se utilizează cu precădere la motoarele de performanță.
Catalizatorul poate fi deteriorat sau chiar distrus dacă funcționează la temperaturi excesive. Temperaturile foarte înalte pe galeria de evacuare sunt cauzate de amestecul aer-combustibil nears care se aprinde în catalizator. Arderea amestecului aer-combustibil în catalizator poate ridica temperatura acestuia până la valori de 1400 °C.
Expunerea catalizatorului la temperaturi ridicate are influență și asupra eficienței acestuia. Dacă temperatura în catalizator depășește valoarea de aproximativ 1000 °C acesta se deteriorează ireversibil și în timp, după expuneri multiple, nu mai realizează conversia emisiilor poluante.
Sursa principala a deteriorării catalizatorului, datorită temperaturilor, înalte o reprezintă așa numitele „rateuri la aprindere” (engine misfire). Rateurile la aprindere se produc din urmatoarele cauze:
• bujii deterioarate: scânteia nu mai este produsă sau este produsă dar cu intensitate scazută
• amestecul aer-combustibil este pre bogat (lipsă acuta de oxigen) sau prea sărac (lipsă acută de combustibil)
• cilindrul pierde compresie
Un motor care funcționează cu rateuri la aprindere, se va simți la turația de ralanti cu șocuri si vibrații puternice, iar la turații mari cu putere scăzută.
În cazul în care motorul funcționează cu rateuri la aprindere martorul MIL din bordul automobilului se va aprinde și posibil ca motorul să intre în regim de avarie (performanțe limitate) pentru a limita efectul distructiv asupra catalizatorului.
Eficiența catalizatorului este monitorizată cu ajutorul a două sonde lambda, o sondă înainte de catalizator și una după catalizator. În funcție de nivelul de oxigen măsurat de cele două sonde lambda calculatorul de injecție poate determina dacă catalizatorul se află în parametrii nominali sau este defect
Catalizatorul se mai poate deteriora si din cauza contaminării cu substanțe chimice. Cele mai comune substanțe care pot contamina catalizatorul sunt :
• plumbul (Pb) : chiar și în cantități mici poate cauza deteriorări semnificative ale catalizatorului
• fosforul (P) : prezent în combustibil sau în aditivi reduce eficiența catalizatorului
• sulful (S) : prezent în combustibil reduce eficiența catalizatorului
• zincul (Zn) : prezent în aditivii uleiului reduce eficiența catalizatorului
• siliciul (Si) : prezent în combustibil sau în gazele de evacuare (datorită soluțiilor de etanșare pe bază de siliciu) reduce eficiența catalizatorului.
Normele de poluare NonEuro si E1…E5 pentru masinile echipate cu motoare pe benzina sunt urmatoarele:
NonEuro pana in 1986 | COcor: 4.5 % in volHC ppm= 1000 | NonEuro incepand cu 1987 | COcor: 3.5 % in volHC ppm= 1000 |
E1,E2 | La 800/1000rot/min CO sa nu depaseasca COcor:0.5 %in vol | La 2000/3000rot/min CO sa nu depaseasca COcor:0.3 %in vol | O2 < 1.00HC ppm se citeste numai pe turatie < 100 |
E3,E4,E5 | La 800/1000rot/min CO sa nu depaseasca COcor:0.3 %in vol | La 2000/3000rot/min CO sa nu depaseasca COcor:0.2%in vol | |
Lambda | 0.97 – 1.03 | ||
Recunoasterea normelor E-uro dupa codul de omologare | X dela 1…6 sau Y de la 1…3 = E2 | E3, D3, F3 = E3 | R4, E4 = E4 |
PILOT power tuning va pune la dispozitie servicii complete de diagnoza catalizatori si efectuare test de noxe pe analizor de gaze si opacimetru.
Sunati la una din reprezentantele PILOT pentru programare în service, preturi si detalii suplimentare, ori trimiteti un mesaj